Zodia febrei (fragmente)
Reîntoarceri
Copilăria mea se răzvrătește-n mine
și mă întreabă ce-am făcut cu ea
unde e părul auriu și moale
zâmbetul știrb cu gust de acadea?
Mă caută-n splendoarea risipită
ascunsă printre flori fără parfum;
ea va să vie să mă caute și-n mine
în somnul cumințeniei de-acum.
mă vrea copilăria înapoi
și eu o vreau cum ea durut mă vrea
să-mi ia sărutul pângărit și să-mi redea
zâmbetul știrb cu gust de acadea
Din Rai
Am observat cu toții
Că-n pajiștile Raiului
nu ninge niciodată.
Iubirea e o stare obișnuită
ca și hrănitul cu lumină
sau zburatul prin tablouri cândva naive.
Dumnezeu e aici aproape invizibil
căci locuim în El iertați de plată
nuclee în celulele Sale,
împodobim cu flori pereții.
Atac
Nu știi, dar am dat drumul câinilor
ce-ți cotrobăiesc prin suflet
și crede-mă, vor găsi păsările tale fricoase
iar ele vor zbura spre flinta-mi nemiloasă.
Și află că febra ce-o cunoști acum
vine din mușcătura furișată a buzelor mele
a vorbelor vrăjite ce te-or slăbi
împreună cu mâinile care pândesc.
Vine și rachetă cu o mie de trepte
Am apăsat butonul. Nu știu ce-ți va aduce
artificii, ploaie de stele sau de meteoriți?
E prea târziu. La noapte vei afla
Ulisiană
Cred că voi mai rătăci puțin
Prin lumea largă și tentantă
să gust mai multe-apetisante-prăjituri
glazurate în blond, brun sau roșcat.
Să mă lăfăi sub sori exotici
flirtând cu extraterestrele extrem orientale
să fiu chirurg pentru sânul amazoanelor
și amant al fructelor pârguite.
Abia apoi mă voi întoarce-acasă
Zâmbind nevinovat sub plete argintii
spre cele doua penelope care mă așteaptă
cu masa pusă: Marea și Soția.
Inutilități
Mi-e rușine să scriu
despre neîntâmplatele lumii
când respirația împrejurului
E minune pentru muritori.
Sunt încurcat și cu cântatul
câtă vreme trăiesc păsări
iar fluturii concertează cu ultrasunete
în coruri cu îngerii.
Și de ce să-L mai rog pe Dumnezeu
să-mi dea mare cu pace
când a liniștit-o Fiul cu tălpile Sale
iar eu păcătosul am tulburat-o?
REPERE CRITICE
"Poemele de început", cum le numește autotul însuși (Daniel Giurma, "Zodia Febrei", Editura Arania, Brașov, 2005), sînt, el nu greșește prin urmare defel, caracteristice debutului nestrunit, de regulă, de conștiiuța critică ordonatoare: amestecate, grăbite, redundante, răspunzînd unor stări de suflet etroclite, cum să zic, prin salturi, febricitat (iată, autorul are din nou dreptate), mișcarea imperceptibilă a vîrstelor e, de aceea, frecvent mimată și asistăm astfel, undeva in carte, la lăcrimarea după copilărie la un ins încă tînăr, nelumit încă pe toată întinderea, firește; însă, cu neliniștile acelea de prag, inevitabile și sincere: "Copilăria mea se răzvrătește-n mine/și mă întreabă ce-am facut cu ea/ unde e părul auriu și moale/ zîmbetul știrb cu gust de acadea?//Mă caută-n splendoarea risipită/ ascunsă printre flori fără parfum;/ea vine să mă caute și-n mine/în somnul cuminteniei de-acum.//Mă vrea copilăria înapoi/și eu o vreau cum ea durut mă vrea /să- mi ia sărutul pîngărit și să-mi redea/ zambetul știrb cu gust de acadea" ("Copilăria ma vrea înapoi"). Intre atîtea înfățișări ale sentimentului - care dacă nu sînt adunate sub un scut ideistic hotărît conduc pe orișicine, cum a spus cineva, la literatorul de serie - se vor fi găsind, desigur, de frunzărești cartea lui Daniel Giunna cu răbdare, și poezii cu tema lirică limpede ațintită, aci, de exemplu, cite o interogație de sine ce putea fi doar retorică se constituie într-o echilibrată definiție autoscopică - un soi de Icar invers și apter: "Limitez libertatea/acționînd cu ciocanul/iubit doar de fierul/ innobilabil in gratii.//Sînt propriul meu gardian./Mă leg de aripi/și arunc cerul departe/dincolo de gratia coliviilor mele" ("Temnicerul"). Tot astfel, in vecinătatea unor titluri ca "Vacanța care te așteaptă-n gară" și ' "Raiul la altă adresă" -- in care recuzita poetică, fiind pestriță și prea încăp ă toare, trezește cel puțin asocieri ambigui, dacă nu și un involuntar humor (vezi: "Noi să fim închiși in ceasuri/unde să ne brutalizeze limbile secudare"; sau:
`... lăsînd nasurile fără orientare/să se atrofieze lipsite de simțul mirosului" etc.) - dăm, din fericire, și peste scene verist melancolice prin aglutinarea violenței organice cu inefabilul destrămării fără de întoarcere. Ca, de pildă, in "Putem păși mai apoi între flori": "Doar cuvintele ne-au mai rămas/pentru gonit clipele încoace/să ucidem distanța inconștientă/ ce se lăbărțează între pieile noastre.//Să fumăm lacomi aerul celuilalt/ cunoscîndu-ne prin plămîni./Putem păși mai apoi între flori/aruncate in buchete către fecioare./Nom deprinde odihna in final/consumați prin atîtea zvîcniri./O vom lua sigur de la capăt/după somnul de frumuseți din țărînă". Diafanitateă resemnării e in notă distant elegiacă in
"Cum ni s-au dus...", o poezie foarte frumoasă: "Cum ni s-au dus vacantele/ ca uitate într-un buzunar străin... /Cum ni s-a dus tinerețea/ca fluturii nepăsători printre flori.../Cum ni s-a dus iubirea/ca respirația Verii peste piele.../Cmn ni s-a dus zîmbetul/ca visul spre înaltele stele .../Vei îngădui, Doamne, întoarcerea/nouă, risipitorilor ?"'
A.I.Brumaru Un debut, în « Gazeta de Transilvania » nr. 4569/ 67 august 2005
"Da ca vrei sa vizitezi inauntru/ spala-ti gandurile in ploaia de - afară/ aprinde-ti privirile de curiorizate/și șoptește cuvintele magice de intrare': Le - am șoptit in gând și am deschis - nu ușa - cum ar fi trebuit, ci ferestrele să poată pătrunde in versurile acestea tainele indulcite cu o lumină: incărcată de esente. Sub formele confesiunii monologată-dialogată, sensibilitatea poetului Daniel Giurma se raportează l a starea poetică din provocarea și contemplarea cărora iși creează posibilitatea de a se implica. Când posedă forta necesară de a supune toate "frag mentele unui suflu unitar, unei stari fundamentale, poemul capătă o rezonanjă complexă, in destructibilă. Starea sugerată dinlăuntrul cuvintelor,`dicțiunea sobră și modernă, revenirea obsesivă a temelor cum și unitatea tonală, asigură tensiunea lirică printr-o spunere" credibilă.
"Nu vreau să mai dorm/așa/pe-aceeași muzică fără apă/ ce mă face deșert și melancolie/călcat de beduini fără tel./N-aș vrea să te pierd in nisip,/măcar că incă nici nu te-am aflat/pentru că mi -e frică să deschid gura/să slobozesc țipătul rătăcitor./Și nu-mi trebuie să fiu aparte/ turn frumos, dar .ocoiit de călători/mulțumit in strălucirea fără scop/ in calea vânturilor înțepenit": (pag. 44)
Poetul br a șovean D a niel Giurma e un lucid in tot ce scrie și devine - în poem propriul sa u per s onaj - deci usor patetic - fa tă de care ia o anumltă distant ă pentru a-l contempla meditând - fie cu o participare melancolică - fie visa tor- nostalgică și pătimașă -...Zodia febrei - iată o insolită sintagmă .- cuprinde imaginea unei lumi dinlăuntrul sufletului văzută cu privirea. poetului capabil să "discearnă - filozofic 'vorbind - clipa dintre vremelnic și etern. Lume ce știe să viseze , să aștep te, să se vindece de spaime, să se lase năruită de iluzia eternității. Astfel, această carte de debut editorial, inseamnă pentru autorul ei, o artă poetică a!e cărei implicatii se ramifică adănc in sfera existentialului, sub semnul trecerii ireversibile a timpului. Stăpânirea - temeinică a expresiei poetice, harul de a face să plutească in atmosfera poeziei sale norii metafizici, imbinarea `: meditatiei elegiace cu reflexivitatea și nostalgia fac din Zodia febrei o paradigmă care desenează lumi seducătoare pe un orizont de vaste și grave sugestii tulburătoare. "Nimic nu vine din cer/către pămăntul flămând de alb și rebel./Rămân descoperite inimile./Urechile cad sf âș iate de urletul lupilor, / Tremură ganduri de izbavire./Primă vara viitoare își e inutilă/ fără de moștenireaAș teptatei/ adusă-n buzunarel e Bobotezei./ Iarnă, femeie cu brate de ger/sunt aici după co pa ci/ în lupi i care urlă și pier./Hai, iart ă -mi r ă tăcirile/ Lasă-mă-n gerurile tale polare să morl". ( Rugă )
Victor Sterom Zodia febrei, în Informația Prahovei nr. 2911/16 Februarie2006
1. "Un print de toamna cu sufletul ciobit". Așa se autodefinește, parcă spre a da o replica lui Baudelaire (cf. "Je suis le rei d'un pay pluvieux") Daniel Giurma in prima sa carte, "Zodia febrei" (Brașov, Editura "Arania" 2005). Și cele aproape 150 de poeme, unul după altul alergînduse, ca un diagnostic al febrei comunicării, fară a lăsa albului paginii nici un "loc de respiro", par să exprime (cînd nu dau impresia turuielii ) , o autentică stare de spleen. Senzații dintre cele mai bizare (cu posibile rădăcini in Dominic Stanca și Unnuz) par a fi luat in posesie sufletul poetului: "Groaznică pîlnie mă simt", "... Sînt amnezic", "Plictisul" ("După amiezile acestea/sînt leneșa trîndăveală/a îngerilor plictisiți"), villoniana amintire a "zăpezilor de altădată" ("Cădeau ninsori cu liniște/ in nopțile de care-ti spun"), sentimentul straniu (pentru un om care lucreaza in mass-media) al imposibilei comunicări ("Degeaba vă scriu epistole dure sau poezii Veti rămîne tot așa de distrați și banali" sau: "N-aveți urechi pentru strigătele mele"), sarcastica percepție a iubirii năpădită de conveniente ("la revedere, străine/Mă mir că susții că mă cunoști/N-am văzut niciodată un toiag înflorit/iar iubirea e doar un zvon mincinos") - "De i- as fi spus in versuri cît ție/Unui copac la margine de drum/S-ar fi aprins in zare o făclie/ Cu brațele de flăcări și de fiun", se lamenta, odinioară, un poet pe nedrept hulit astăzi fără discernămînt - îl scot pe Daniel Giurma din contin g ent, dau personalitate zicerilor sale, altfel, adeseori precare, "poeticește", vorbind. Asemenea "desuetitudini" sînt salvate de inteligența autorului. care - pentru ași scoate "trăirile" (din nou de sorginte baudelaireiană, dacă le asociem celebrului vers "Riche, mais impuissant, jeune et pourtant tr e s vieux") din zona posibilului ridicol, le travestește in melancolii ("mai am de melancolizat... trăirile"), le literaturizează. Ca "un spiriduș de rezervă/care la nevoie s-ar putea ivi", poezia nu întîrzie să se arate. Ea se coagulează in remarcabile imagini ("Sosirea poate fi numai in cer/pe un peron pavat cu vorbe blînde/duși de locomotivele cu aripi mari/cu șefi de gară costumați in îngeri" ) , își dă măsura iutegrală in texte capabile să sugereze "viziuni", cum este acestă intitulat "Dezolare": "M-am săturat să te aștept spînzurat/de limbile ceasului/în locul florilor cresc din mine ciuperci./Genunchii au înlocuit tremurul nerăbdării/ cu mișelească sudare de sol./Sfertul academic a trecut de-un veac/dar nu ar fi contat dacă veneai./M-ai fi găsit in orice parc/învățînd statuile să danseze/Mam săturat să te aștept spînzurat/de limbile ceasului/iau liftul spre coșciugul cu nădejdi/las din mine doar omul de zăpadă/Coșmar mișcător holbîndu-se-n gol/PriveșteI cum se topes te in primăvară...". In rest, terifiantul cultivat cu ostentație tinde să eșueze - în locul comun ' : "suferinia" provocată de amintirea "Edenului (ca simbol al copilăriei) pierdut". "Eram înger cîndva/cu aripile imense in buzunar/fluierînd prin norii mei proprii" (p. 66), "Copilăria mea se răzvrătește-n mine/ și mă întreabă ce-am făcut cu ea" (p. 21) sau: "Prea departe sîntem acum/ De îngerii ce se țineau de noi" (p. 36) s.a.m.d.
Nicolae Stoie, Trei debuturi, în « Gazeta de Transilvania » nr.4491/ 78 Mai 2005
|
DANIEL GIURMA * ZODIA FEBREI 