Introduceţi termenii de căutare Trimiteţi formularul de căutare

Web edituraarania.arania.ro

PROZĂ SCURTĂ 10.00 RON   Formular de comandă

Citiţi un fragment din carte

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vă asigur că nu-i o comedie (fragment)

 

Cât m-au mai chinuit morţii anilor '50! Imaginea coloanelor nesfârşite stăruie şi-acum în mintea mea. Şi mereu era iarnă. Muţi de durere şi aşteptare. Cum puteau să tacă atâta timp? Niciodată nu se sfârşeau coloanele, căci era un privilegiu rar să iei parte la o asemenea înmormântare sau să vezi mausoleul. Cu ce-aş fi înlocuit atunci cuvântul "privilegiu", dacă s-ar fi învăţat sinonimele la clasa a patra primară? Şi era iarnă, mereu era iarnă. Chiar tablourilor moscovite alb-albastre din revista Uniunea Sovietică trebuie să le fi fost tare frig. De pe cea mai lucioasă hârtie, portretele alunecau repede - repede, apoi altele le luau locul.

Oamenii aceia stăteau în picioare, nemişcaţi, mai mult decât mine, ore şi zile în şir. Dar parcă mă gândeam la ei? Ce grijă aveam eu, oare, în afară de bidon? O porneam de dimineaţă. Nu ştiu cum se făcea, că atunci când ajungeam eu, rândul era deja mare. Ai dracului, se sculaseră mai devreme decât mine. Şi mă simţeam vinovată. Să nu cumva să mai adormi după ce plec eu, îmi spunea mama. Poate că nu mă îmbrăcam destul de repede, poate mergeam prea încet. Mă aşezam şi eu la coadă, cu bidonul meu trist şi turtit (n-aveam şi noi un bidon ca lumea, tot timpul trebuia să-mi fie ruşine cu el) şi nu mă mişcăm ore în şir de-acolo. Dacă nu se aducea gaz până la prânz, lipseam de la şcoală, asta era, n-aveam ce face. Cine ştie când avea să se mai dea. Plecam foarte mândră, pe seară, şi bidonul nu-mi părea greu niciodată, deşi mi aplecam într-o parte ca să-l pot duce. Mă străduiam să stai dreaptă, dar nu-mi ieşea. Eram încredinţată că-s strâmbă. Câne ajungeam acasă, mama avea să mă laude. La şcoală ai fost Exact de întrebarea asta mi-era frică. Uitam toate poveştile pe care le ticluiam. încercam să fac pe necăjita, mă chinuiam să plâng şi nu reuşeam. Cum era să plec? Oamenii au zis că vine, că vine, până s-a făcut ora unu. Trebuia să te duci când ai scăpat de acolo direct la şcoală. Cu bidonul? Să mă dea afară? în cele din urmă înţelegea şi ea că nu s-a putut altfel. Treci la masă, dar să nu se mai întâmple. Data viitoare: iar ai lipsit de la şcoală? Cum are să-ţi motiveze atâtea absenţe? Care atâtea? Am să spun că mi-a fost rău (lucru pe care i l-am adus la cunoştinţă chiar mamei). O duceam bine: lampa era aproape plină şi-aveam şi pentru foc. Ca să se aprindă mai repede, mă-nfuriam şi turnam la gaz, doar nu mă vedea mama. Nu ştiu cum îşi dădea seama însă, deşi ardeam ochiul pătat şi pe-o parte şi pe alta. Aşa era ea, veşnic mă bănuia, şi-mi era tare necaz. Aruncam pe furiş gaz, auzeam un bum şi mă depărtam speriată, deşi aşteptasem bufnitura.

Şi iar stăteam la gaz, chiar şi atunci când îi venea rândul surorii mele. Nu puteai să te bizui pe ea. Pleca la joacă şi se mai întorcea seara. Mereu se dădea ceva şi trebuia stat la rând. Adică se dădeau doar trei lucruri: gaz, pâine şi nu-mi mai amintesc ce. Şi ei stăteau neclintiţi acolo, să-1 vadă pe tovarăşul sau pe tovarăşul sau să-i vadă pe tovarăşii, la un moment dat pe amândoi, care erau ca vii. Cât m-au mai chinuit morţii anilor '50!

Dacă mi-aş fi spus: ce-mi pasă mie de Malenkov, aş fi scăpat poate de gândurile care mă apăsau.

 

Introduceţi termenii de căutare Trimiteţi formularul de căutare

Web edituraarania.arania.ro