ADRIAN MUNTEANU * SONETE 2
|
 |
Citiți fragmente din carte |
Sonete 2 (fragmente)
Lucirea ierbii frăgezind pârâul
Lucirea ierbii frăgezind pârâul,
Mătasea ceții mângâind năluca,
Turbate ploi izbind în porți măciuca
Simțirilor ce-au asmuțit desfrâul
Curg în zăgaze-n care saltă știuca
Și ațipește nestatornic grâul.
Un fulger stins își răsucește brâul
Ce-mi înfășoară cu râvniri uluca.
Mă prinde-amiaza-n chingi la o răscruce.
Uitări și vise-aștern câmpii de jad
Pe care cântă mierle, să apuce
Frânturi de cer sărind din crengi de brad.
Înfrigurarea norului aduce
Zăpezi mirate ce din gânduri cad.
Abrupt atac aripă amuțită
experiment 1 (litera a)
Abrupt atac arípă amuțită
Amorfe-accente aspru amputate
Au asfințit abulic amânate
Având alături arma ațintită
Afinități avid algoritmate
Aur ascund alica ațipită
Acea arcadă amplu alungită
Ardea alcoave-amar aglutinate
Absent ascult aceeași abordare
A acoladei arcului astral
Aulic ax acoperă altare
Actinii-albastre au ajuns aval
Adeverește-ardenta alternare
Acord adus aproape abisal
Învălui umbra orelor firave
domnului Daniel Drăgan
Învălui umbra orelor firave
Cu taina frunții-n ierburi moi înfrântă.
Sfieli de frunze licărind descântă
Albii subțiri înfiorând enclave.
Smerite vrăbii-n ramuri nu mai cântă
Smulgând tăceri ce-au devenit epave
De raze frânte-n clipe lungi și grave
Când liniști dulci din cer binecuvântă.
Se risipesc aromele în dodii
Cu gust trândav de afin și absint.
S-au copt deplin hotarele prin rodii
Ademenite-n temător alint.
Iar faunul cântând din nai sub zodii
Vrăjește trist pădurea de argint.
Sub osii ruginite plânge șina
antisonet 1
Sub osii ruginite plânge șina
Înșerpuind zădărnicită seara.
Mai lăcrimează din neoane gara
Tânjind să dea pe-nsingurare vina.
Mi s-a lipit de tălpi încinse vara.
Visez răcoarea grotelor din mina
În care-ascund înverșunat hodina
Zvârlind pe trenul obosit ocara.
Pare frumos! Imagini, poezie,
Stol de cuvinte rătăcit pe ram.
Măi Adrian, ce tristă nebunie
Într-un vagon slinos târziu mai am.
Închid un gând zăbavnic pe hârtie
Și mi-a fugit sonetul sterp pe geam.
În câmp pustiu se clatină țărâna
În câmp pustiu se clatină țărâna.
Sămânța crudă s-a căznit să iasă.
Firave brațe bolți adânci apasă,
Să-i prăbușească iadului țâțâna.
Nu mai sunt uși și ziduri reci la casă.
Pe unde treci și-ți plimbi molatec mâna
S-a frânt din ghizdul părăsit fântâna
Și-o lance-n pumn lucirea ei își lasă.
Năluci de ploi vor brazda s-o înece,
Dar firul ierbii a scâncit duios,
În leagăn blând rodirea să se-aplece.
S-au rătăcit iubirile pe jos.
În urma boabei crinul tânăr trece,
Să-și bântuie mireasma nemilos.
Sonetul meu s-a ridicat pe schele
Sonetul meu s-a ridicat pe schele,
A ros din tihna anilor și-a minții,
Și-a ascuțit cu-nverșunare dinții,
Tânjind să smulgă lenea din prăsele.
Nu l-au sedus nici fala, nici arginții.
S-a copt în umbra vrerilor rebele.
A devenit fântână din castele,
Să bea din ea și slugile și prinții.
Nu i-am cerut nici vamă, nici chirie
Decât un vârf de paloș înroșit
În jarul blând ce tâmpla mi-o îmbie
Cu slova smulsă trupului sleit.
Sonetul scris cu sânge pe-o hârtie
Abia târziu un rost mi-a hărăzit.
Plăpânda rază împletind năvoade
Plăpânda rază împletind năvoade
Cu firul nopții ferecând câmpia,
Coboară-n tihne moi să țeasă ia,
Covor de crini și străvezii broboade.
Cosesc din gândul tainic bălăria,
Îngrop lopata-n curgeri de izvoade.
Tăria râvnei încordat sloboade
Ascuns hotar, izbind zădărnicia.
Pe luciul brumei s-a culcat jivina
Apusului prăsindu-se-n iubiri.
În smârcul dens s-a așternut rugina
Răstimpului rămas ca să inspiri.
Nesățioșii nuferi sorb lumina
Până-n afund de jilave uimiri.
În piatra visătoare scrie luna
În piatra visătoare scrie luna
Sfiala pleoapei asmuțind săgeata.
Pe duhul serii s-a închis lăcata,
Un greier trist își pierde-n iarbă struna.
Cu grâul tainei s-a umplut covata
Și seva umbrei pârguiește pruna.
Din brazi uitarea picură întruna
Și-o stea absentă-și caută surata.
În plasa beznei s-a-ncurcat albina,
Dar prin păduri de crengi mai poți să vezi
Și-o rază-n piept a devenit vecina
Tăcerilor sub care te așezi.
Îngemănarea nopții cu lumina
Tresare-n noi, înduioșând zăpezi.
Rostogolit prin colb, strivit prin spații
Rostogolit prin colb, strivit prin spații
Sub ghilotiona razelor impure,
Izbit de vânt tăios ca o secure,
De-un anotimp ce-a îndurat mutații,
Ieșit târziu la streșini de pădure,
Privind trufaș, ca să primesc ovații,
Iubind orgii cu târfe și libații,
Insinuat printre zidiri obscure
Pe-a libertății frânghie îngustă
Mi s-a părut că dănțuiesc și tac,
Că nu mă-nving uitări urlând prin pustă.
M-am tolănit pe-un instabil hamac,
Cu viața-n jur și moartea-n trup, injustă,
Neîmplinit de-a pururi, sfânt și drac.
Bizara brumă bântuie beția
experiment 3 (litera b)
Bizară brumă bântuie beția
Bicisnic braț blagoslovind banalul
Botează brusc bardaca bocind balul
Bulboanelor bombându-și bogăția
Bacante brune biciuind batalul
Batjocoresc bezmetic bărbăția
Berbanți bizari bravează bulimia
Baronului bruscându-și bicefalul
Birjari burlești bufoni blamând breteaua
Bocesc buimac binețile-n bazar
Bardul bocciu brav burdușind bocceaua
Bombează brâul borții-n buzunar
Birtași bicisnici blestemă beleaua
Bântuie bobul binele bizar
Când să parchez în fața casei mele
antisonet 4
Când să parchez în fața casei mele,
Văd locul ocupat și nu m-ajută
Privirea calmă. Intru în derută.
A fost o zi cu-o sută de belele.
Vine vecinul, cel bolnav de gută.
- A cui e rabla ? zic, pornit pe rele.
Simt că mă ia pe loc cu amețele.
- Sunt musafiri la numărul o sută.
- Și chiar la mine s-au găsit să steie,
Să nu-mi pot pune roata lângă scări ?
- Câte bordeie-atâtea obicee.
Îmi vin în cap o mie de-ntrebări.
Din portbagaj apuc nervos o cheie.
Doi sturzi în pom se țin în dezmierdări.
O suliță înfig în pleoapa serii
O suliță înfig în pleopa serii
Sub care taina patimii e trează.
Mă lupt ca Horus când îl săgetează
Pe Seth prin bezne fremătând puzderii.
Mă-neacă pâcla care-nveșmântează
În umbre fără trup corăbierii.
Rup vălul mut, al poftei și-al durerii,
Ce încă-n ceasul vlăguit vibrează.
Din orizonturi se prelinge sânge
Și raze-nvinse au căzut perechi.
Tăcerea-n grota viciilor plânge,
Țipăt adânc se-mplântă în urechi,
Iar îngerul ciclop etern răsfrânge
Adâncul pur al zărilor străvechi.
Un tânăr pin a sângerat în ploaie
Un tânăr pin a sângerat în ploaie
Cu lacrimi calde ostoind frunzarul.
A scăpărat din înălțimi amnarul
Izbind în nori ce au pornit războaie.
S-a năruit între copaci hotarul
Și brațe verzi fac pod peste noroaie.
Fior învins, cutremurat, înmoaie
Cămașa tainei ce-a-mbrăcat stejarul.
Păduri scâncind și-au adâncit făgașul.
Deasupra beznei s-a-nvârtit un stol.
Un fir de iarbă s-a trezit ostașul
Împins de-arcașul toamnei înspre gol.
Din murul dens ce-a sfâșiat sălașul
Un duh târziu luminii dă ocol.
Abat eclipsa urselor ovale
experiment 4 (vocale)
Abat eclipsa urselor ovale
Obida umbrei însutit se-ncinge
Impur adept al orbului împinge
Enormul arc al urmei abisale
Înrourată-n ascunziș învinge
Ucisa oră antice ocoale
Azvârle iarba în eter urale
Un alt efeb obrazul i-l atinge
Oprește-abruptul umăr o ecluză
Intalii-n urlet un urmaș au uns
Înoată aprig aripa obtuză
Un elf absent empiric a ajuns
În ochiul undei. Îmboldit acuză
Ecou absurd în orfic ev ascuns
Mă zbat să scap de corpul ce mă-nșeală
Mă zbat să scap de corpul ce mă-nșeală,
Să-nduplec urma focului, stăpână.
Un sunet stins amiezile îngână,
Primejdii reci își țes în trup urzeală.Pășesc pe drum de fum în taină până
O dâră picotind de oboseală,
Se dăruie în lanțuri și beteală,
Aripilor desprinse din țărână.Privește-mă! Asa rămân prin vreme,
Zâmbind fragil și nesfârșit de trist
Cu-n ochi inert ce-mpresurat se teme.
Reîntrupat într-un contur cubist
Al unui veac ce din străfunduri geme,
Încă gândesc și, poate, mai exist.
Cuvânt confuz, cenușă călătoare
experiment 6 (litera c)
Cuvânt confuz, cenușă călătoare
Cu cearcănele castei crinoline
Calma cabala crudelor canine
Cântând canonul căutând candoare
Cartea citită ciob confuz conține
Cât consonanța cucerind culoare
Cer creanga-n colbul calpelor covoare.
Când ceara clipei cobora coline
Ce caldă ciută clatină cleștarul
Cernitelor consoane care cos
Coloana crucii condamnând cezarul
Cucernicelor coaste-n cui cețos.
Cuibul cernit călăuzind calvarul
Cuprinde chipu-n cearcăn cuvios.