Introduceţi termenii de căutare Trimiteţi formularul de căutare

Web edituraarania.arania.ro

ROMAN   15.00 RON Formular de comandă

Citiţi un fragment din carte

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

VI.

când antimir s-a trezit - a treia oară - în dimineaţa aceea de iulie neploios şi, deci, o adevărată bizarerie pentru oraşul său de munte, se luminase de ziuă...

ceasul stătea mereu răsturnat pe noptieră şi lui nici măcar lehamite nu-i mai era la gândul să-l ridice şi să-i cerceteze cadranul fosforescent.

îi era - pur şi simplu - indiferentă ora şi absolut indiferentă ziua şi mai mult decât indiferentă acea ocazie în care el ar fi trebuit să-şi apere punctul de vedere în privinţa condiţiei celui de al patrulea perete... sau - circumspect! - să renunţe la punctul său de vedere - cum fusese sfătuit în ultima vreme de către binevoitori, cu şi fără ghilimele asupra lor...

“oricine - îşi amintea antimir acuma, în pat, şi bâjbâind încă somnoros după cutia cu ţigări şi bricheta austriacă - la care nu putea înţelege de ce tine atât! - oricine, îşi amintea el glasul tovarăşului, sau al mamei, sau al prietenului, sau al fiicei - dacă ar fi avut o fiică! - oricine se poate înşela, oricine poate greşi.

oricine se poate lăsa păcălit de aparenţe!... recunoşti - şi basta!... ai mamă! ai pâine! ai fiică! ai şireturi!”

la dracu! - îşi zicea antimir, azvârlind bricheta pe noptieră şi trăgând adânc din ţigară, după ce îşi potrivise perna sub omoplaţi, puţin săltată, pentru ca să nu se mai lovească la ceafă în capul studioului - de unde or fi tot ieşind şireturile astea?...

şi, în cameră - după ce s-a răsturnat bine pe pernă - toate erau la locul lor!... şi lustră, şi sfanţul gheorghe macrocefal-călare, cu nimb, şi calul său pieton-microcefal, fără nimb şi pledul, şi covorul, şi noptiera, şi pereţii!

... toţi patru! gândi antimir - şi mai trase o dată din ţigară, de data asta cu un început de nervozitate...

bineînţeles că patru! - îşi zise el - cine a văzut cameră cu trei sau cinci pereţi în maşinile astea de locuit, cum le numesc franţujii...

şi, ce să caut prin colţuri? că doar n-o să încep să le număr şi pe...

da. privirea lui sălta de la un colţ la altul, în vreme ce degetele îi tremurau uşor când ridica iar mâna cu ţigara...

şi se foi un timp în aşternut, apoi îşi zise, încet, în şoaptă aproape - de fapt, se auzi şoptind: colţuri sunt opt!...

şi trase din ţigară şi îşi schimbă poziţia în pat şi -împingând perna spre perete şi răsturnându-se pe stânga, cu mana stângă proptită sub obraz şi sprijinit pe cot - mai trase o dată din ţigară...

privea desenul covorului - verde pe bej - şi încerca să se concentreze la desen, numai la desen, dar nu putea în nici un chip să treacă de coloare!

şi asta încă n-ar fi rău!...

şi mai trase odată din ţigară şi scutură scrumul pe cearşaf, sau îl lăsă să cadă - nici el nu ştia! - şi asta încă n-ar fi fost grav, dar se simţea tentat să ridice privirea spre peretele acela din faţă, al patrulea!

de unde până unde oi fi scos-o acum că el e al patrulea? că tocmai ăsta e al patrulea?...

şi trase iară din ţigara care se termina şi o stinse direct pe tăblia noptierei şi înjură, sau numai vroise să înjure şi renunţase - dar ce importanţă mai are asta? îşi zicea el -pentru că se lovise la arătătorul mâinii drepte pe care o băşică imensă îi dubla, pe dinlăuntru, prima falangă...

şi îşi chirci picioarele, apoi le întinse! şi se înveli cu pledul până sub bărbie, apoi se dezveli complet! şi îşi bombă perna,

presând-o din părţi cu palmele, şi o aşeză umflată la subsuoară, apoi o scoase de acolo şi o turti cu pumnii şi se răsturnă pe spate, cu ceafa alături de pernă, pe cearşaf, şi cu ochii în tavan şi hotărât să se odihnească...

dar, nu putea închide ochii!

şi... cu toate că hotărâse - decisese! - să nu se ducă la adunarea aceea şi să nu recunoască existenţa concretă a celui de al patrulea perete... sau să se ducă la adunarea aceea şi să recunoască existenţa concretă a celui de al patrulea perete... sau să nu se ducă la adunarea aceea şi să recunoască existenţa concretă a celui de al patrulea perete...

deci - pe scurt - luase o hotărâre! îşi zicea antimir!... şi firesc ar fi fost ca asta să-l liniştească într-o oarecare măsură...

cel puţin, într-o oarecare măsură! gândea antimir, cu ochii în tavan, începând să se mire de neghiobia universală demonstrată cum nu se poate mai clar cu această lustră care atârna ca o plăcintă sleită dintr-un tavan care nici el n-avea rost pe locul unde nu putea fi altceva decât un luminator obişnuit...

apoi, ochii îi coborâră pe peretele număru patru - cel cu mascatura - şi reflex îşi găsi bricheta, dar mai uitai ţigările, cutia cu ţigări, şi în vreme ce cu degete din nou tremurându-i scotea ţigara şi p punea în gură, aprindea bricheta şi îşi aprindea ţigara şi stingea bricheta, începu aşa automat în şoaptă aşa să numere pereţii.

şi se mai linişti - constatând că cel puţin lor, cel puţin în lumea lor nu se produsese nici un cataclism! nu se operase nici o mistificare! nu fugise nici unul, nu fusese luat nici unul şi trimis - cu sau fără explicaţie! - sau dus niciunul altundeva, sau peste tot, sau nicăieri! dar cu condiţia majoră să nu mai fie aici şi acum

... şi fără şireturi!...

da!

apoi, antimir trase nervos - din ce în ce mai nervos! -din ţigară, luându-şi privirea, dezlipindu-şi-o, de pe peretele

acela cu mascatură şi de pe pereţi în general şi, aşezându-se mai bine pe spate şi împingându-şi nervozitatea în jos, în picioare, - care se închirceau şi se întindeau, de-o dată sau câte unul! - şi mai trase din ţigară...

tavanul! - gândea antimir - tavanul este singura mea şansă!... cu sau rară lustră! cu sau fără luminator!... pereţii -se pot învârti, se pot inverti, se pot converti! se pot perverti!...

tavanul, da!

şi mai trase odată din ţigară, apoi o stinse - apăsând-o direct pe pledul mototolit alături!... după care, se ridică în capul oaselor şi luă altă ţigară din cutie - penultima! constată el. nu-i nimic! or să ajungă, până alături! - şi îşi aprinse ţigara şi aruncă bricheta pe covor, cu gest neglijent, şi trase adânc -cu sete -primul fum! apoi, se dădu jos din pat.

şi - deodată calm, cu mişcări fireşti, cumpănite, şi cu un zâmbet ciudat în colţul drept al gurii - îşi netezi cu palma stângă pijamaua, intră cu picioarele goale în papucii moi şi plăcut răcoroşi şi făcu doi-trei paşi până-n mijlocul covorului, unde se opri!...

şi, cu grijă, după ce mai trase câteva fumuri - cu grijă şi fără vreo grabă - stinse ţigara, lăsată din mână, strivind-o cu papucul apăsat pe covor... apoi se aplecă să ridice bricheta şi - cu ţigara în mâna stângă şi cu bricheta stinsă - se îndreptă spre al patrulea perete de care era lipită soba albă de teracotă! şi îi deschise uşa şi, aplecâudu-se spre dreapta, dădu drumul la gaz... care începu să sâsâie, furios!

şi... se întoarse în mijlocul covorului şi în mijlocul camerei deci - ferestrele şi uşile erau toate bine închise! - şi îşi corectă ţinuta din nou - de afară ciripea ceva, o pasăre - şi cu mâna liberă - în cealaltă ţinea bricheta stinsă şi ţigara, ultima! îşi trecu degetele prin păr, apoi îşi drese glasul şi, demn, dar nu infatuat, serios în ton, dar renunţând la zâmbetul acela din colţul drept al gurii, zise:

domnilor!... în ciuda unor retractări anterioare, la care după cum bine ştiţi am fost constrâns... -în vremea asta gazul

sâsâia tot mai nervos - deci, în pofida unor retractări anterioare, declar aici şi acum, pe deplin conştient de răspunderea pe care mi-am asumat-o:

AL PATRULEA PERETE NU EXISTĂ!

apoi, zâmbi de-a binelea, cu tot obrazu', zâmbi larg -gazul sâsâia mereu mai nervos! - zâmbi unui auditoriu pe care-l vedea uimit, uluit, tumefiat de groază!... zâmbi calm, îşi fixă ţigara între buze şi...

aprinse bricheta!