MIHAELA MALEA STROE * FATIMATA
ROMAN Premiul de debut al Uniunii Scritorilor, Filiala Brașov 10.00 RON
|
 |
Citiți un fragment din carte |
Mărturia peretelui.
- Eu sunt peretele exterior al bucătăriei. Acela care conține fereastra, știți dumneavoastră - ochiul deschis spre înăuntru sau spre afară, depinde cum privești. Adică, vreau să spun că am văzut-o de multe ori pe inculpată și am auzit-o cârtind mereu că bucătăria e neîncăpătoare. Probabil ar fi vrut să-și aducă biblioteca mai aproape și, sigur, unde să pui atâtea cărți într-o bucătărie? Așa că le aducea pe sub frunte, câte una, două sau doar câteva pagini, mă rog, variabil Le mai răsfoia în grabă, după ce venea de la serviciu sau de la piață, după ce curăța zarzavatul și-l azvârlea, acolo, într-o oală, pe aragaz, după ce spăla vasele, după ce discuta cu copiii, sau le povestea câte ceva, sau îi certa, când era cazul., întotdeauna după, după, după. M-am străduit eu, peretele, să descifrez prioritățile, dar. nu vă supărați, n-am prea înțeles. Nu sunt decât peretele exterior al bucătăriei Pe urmă, seara târziu sau noaptea, se așeza la masă și scria. Nu știu ce tot scria, cineva mi-a spus că despre un șevalet pe care îl pierduse ori fi fusese furat., în sfârșit... o poveste destul de încâlcita cu șevaletul ăsta. cel puțin din punctul meu de vedere. Deci nu știu ce scria. Am observat numai că punea mâna pe condei ușor, cu evlavie, de parcă atingea un suflet Nu înțelegeam cuvintele.
- Ba eu mai pricepeam câte ceva, sări polonicul
Mărturia polonicului.
- Pe mine m-a jignit îngrozitor. Tocmai mă bucuram într-o zi că nu mă mai confundă cu stiloul (sau condeiul, cum spunea antevorbitorul meu) adică nu mai exista nici un dubiu că îmi înțelesese rostul. Jubilam că mă umpluse cu ciorbă, și încă ce ciorbă: de perișoare, cu aromă de leuștean verde, caldă, numai bună de pus in farfurie, când m-am trezit aruncat brutal înapoi în oală. Iar ea se răsti, cred că la mine sau nu știu. în orice caz tonul era extrem de jignitor la adresa mea. Se enervase și striga Spune-mi și mie, nu puteam să țin chestia asta de coadă fără să studiez Istoria artei Care va să zică eu, onorată instanța, eram redus la condiția de chestia asta într-un moment fundamental al existenței mele, decisiv aș spune pentru armonia conjugală. Pe urmă ea a mai întrebat ceva de genul De ce vrei numai atât de la mine?! Iar el a glumit Dacă aș fi știut să fac o ciorbă, nu m-aș fi însurat! Pesemne ea n-a înțeles gluma, din moment ce a început să plângă. Pot să jur că în seara aceea a rămas până târziu în bucătărie, scriind.
Aici interveni conciliant, fotoliul din sufragerie.
Mărturia fotoliului.
- Eu sunt un detaliu confortabil al mediului intim. Indicat pentru momentele de lectură, de vizionare a programelor televiziunii de audiții radio, în sfârșit de relaxare. Plusul și brațele mele cuprind ia fel de afectuos pe oricine mă onorează cu prezența: de la membrii familiei la musafiri apropiați sau persoane oficiale, în pofida căldurii mele native sunt predestinat să am opinii reci obiective.
Vă asigur că inculpata n-a poposit prea des si n-a zăbovit prea mult în brațele mele. Dar. dacă mă gândesc profund, aș putea să-i reproșez un du-te - vino agasant. Când credeam că se hotărăște să stea, își aducea aminte că mai are ceva prioritar de presau: ia bucătărie, sau ceva de spălat, sau de măturat. Nu știa să stea. O astfel de atitudine poate fi nefastă structurii mele predominant statice, îmi provoca o stare de neliniște, de angoasa chiar. Totuși, dacă permiteri, nu formulez nici o plângere, deoarece eu aparțin spațiului sufrageriei, spațiu în care, statistic vorbind, inculpata și-a petrecut un procent relativ redus al existenței. Cât privește scrisul nu mă pot pronunța competent Scrisul e o ciudățenie a oamenilor. Nu știu dacă se cuvine ca noi, inanimatele, să-i judecăm vehement. Aș preciza că uneori eu personal am fost pus în neplăcuta situație de a găzdui persoane masculin ipocrite sau feminin ispititoare, dar presupun că acest aspect nu interesează în prezentul context
Următorul martor a fost fața de masă.
Mărturia feței de masă.
- Aș începe prin a preciza că sunt o fericită supraviețuitoare. Predecesoarele mele au fost practic mutilate prin utilizarea neatentă a cuțitului de tăiat pâine. Inculpata se scandaliza mereu când apăreau prematur tăieturi și până să fi fost eu însămi pusă pe masă, mi se părea că exagerează. Spuneam că sunt o supraviețuitoare deoarece, atunci când mi-a venit rândul, inculpata a avut nesperata idee de a-mi atașa un bilet pe care scria vizibil: Nu mă tăiați! Mă doare. Cuvintele acelea, care parcă ar fi fost ale mele. mi-au prelungit considerabil existența. Am fost foarte impresionată. Deci cred că susnumitei i se pot acorda, în limitele legii desigur, circumstanțe atenuante.
Întrucât s-a considerat că fața de masă vorbise marcată de o emoție improprie statutului său și întrucât inculpata a respins cu indignare specific umană șansa circumstanțelor atenuante cerând aplicarea strictă a legii martorul apărării -stiloul (sau condeiul cum îl numise primul martor) a fost audiat formal Declară că nu mai are alte cuvinte. Iar avocatul apărării declară ca nu are întrebări depuse pledoaria scrisă în fața onoratei instanțe cerând doar să se citească fiecare silabă cu atenție sporită, în scopul evitării erorii judiciare. Era un avocat repartizat din oficiu, a cărui pledoarie, după cum avea să se afle mai târziu, se baza pe întrebarea: "Cine e îndreptățit să arunce prima piatră?"
Jurații s-au retras să delibereze. Dacă nu cumva mai deliberează și acum, după ce sentința a fost pronunțată și parțial executata.
Fatimata premeditase să nu facă uz de dreptul la recurs. Se întreba însă dacă legiferarea dreptului la lehamite ar putea schimba în bine condiția umană.
Peretelui polonicului fotoliului și chiar feței de masă problema le era indiferentă.
Fatimata însăși avea să decidă că dreptul la lehamite ar fi foarte nociv din anumite puncte de vedere, probabil tot atât de nociv cât lipsa dreptului de a spune.
în perioada executării sentinței Fatimata consemna:
Luni Am crescut într-un cult al familiei L-am respectat
Marți: De ce am ajuns m cătușe?
Miercuri: Știu de ce am ajuns într-un fel de cătușe. Fanatismul nu înseamnă respect.
Joi: Nu am dușmani? Am prieteni?
Vineri: Nu știu dacă am prieteni Cred că am.
Sâmbătă: Mi-e dor de șevaletul meu. Unde o fi?
Duminică: Cineva mă binecuvântează. Cine?
Luni Singura speranță e ziua de marți
Marti: Singura speranță e ziua de miercuri
Miercuri Ziua de mâine nu e singura speranță.
Joi: întotdeauna joia a fost ziua mea norocoasă.
Vineri: S-a născut primul meu prunc.
Sâmbătă: S-a născut al doilea prunc.
Duminică: Cine mă binecuvântează? Cine?
Luni: Am crescut într-un cult.
Marți: De ce?
Miercuri: Știu de ce.
Joi: întotdeauna joia a fost ziua ...
Vineri Alaltăieri, ieri, azi, mâine, poimâine... Zile, nopți... Ce etimon comun le face enervant de identice?
Sâmbătă: Mi-e dor... S-a născut..
Duminică: Cineva... Cine?
Luni: Am crescut...
Marți: Iarăși marți? Marți, dar ce anotimp?
Miercuri: Joi, vineri, sâmbătă, duminică, ianuarie, februarie, martie...
Joi: Eu nu știu să mă plictisesc.
Vineri Eu nu știu să dorm.
Sâmbătă: învăț să scriu. Am uitat să pictez?
Duminică: Scriu. La Paris, la Comedia Franceză, astăzi se joacă Bolnavul închipuit de Moliere. Mă aflu printre spectatori Visez?
Luni: E viața noastră frumoasă?
Marți: Joi, miercuri, ianuarie, sâmbătă, iunie, ieri, duminică, septembrie, primăvară... ?... etc. Cum ar fi?
Joi: "Cu cât cineva are mai mult duh, cu atât i se pare că nu are îndeajuns". Asta e din Bolnavul închipuit! Nu, mi se pare că e dintr-un basm. Făt -Frumos cu moț înfrunte. Cu moț sau cu stea? Am uitat.
Duminica: Da, viața noastră e tulburător de frumoasă! Dar, doamne, ce ochi ne trebuie să-i descoperim frumusețea!