Introduceţi termenii de căutare Trimiteţi formularul de căutare

Web edituraarania.arania.ro

studiu de literatură comparată coperta: Horaţiu Manea 15.00 RON   Formular de comandă

Citiţi un fragment din carte Repere critice

 

 

 

 

 

 

 

 

Darie Magheru - Trassee tragice de la Sisif la Pygmalion (fragment)

 

Condiţia de Sisif consacrat prin scrierile lui Homer şi Ovidiu

Mitul lui Sisif este, în esenţă, expresia conflictului uman - divin, soldat cu izbânda vremelnică a omului urmată, negreşit, de pedeapsa divină în viaţa nesfârşită de dincolo de moarte. Deşi fiu de zeu (tatăl fiind Eol, zeul vânturilor), Sisif, în sursele pe care noi le-am cercetat, cumulează însuşiri dintre cele mai comune oamenilor; nu se remarcă prin eroism, nu înfruntă monştri, nici armate vrăjmaşe, în schimb, „nimeni, în toată Grecia nu se putea măsura în viclenie, şiretenie şi isteţime cu Sisif'. Adună bogăţii prin şiretenie, spionează, „vinde"' informaţii (se spune că, în schimbul izvorului Pirene, Sisif dezvăluie zeului apelor, Asopos, faptul că Zeus a dezonorat-o pe fiica acestuia, nimfa Egina); îi plac petrecerile şi se bucură din plin de viaţa pământeană, pe care o preţuieşte într-atât încât îl păcăleşte şi îl sechestrează pe Thanatos. Personaj mai degrabă dionisiac, transformă confruntarea sa cu zeii într-o competiţie a vicleşugurilor. Primul „păcat" pe care îl săvârşeşte este spionarea şi trădarea aventurii lui Zeus. Mâniat, marele zeu hotărăşte moartea lui Sisif şi îl trimite pe Thanatos să-i ia sufletul, dar Thanatos, viclenit de Sisif, ajunge în lanţuri. Ofensa maximă pe care un muritor o putea aduce zeilor aici se află: anularea morţii. „Din clipa aceea, pe pământ nu mai muri nimeni. (...)

 

 

 

REPERE CRITICE

Opera lui Magheru îndreptăţeşte un demers comparatist. Romanul său Nemuritorul în solitudine şi durerea are o semnificaţie deosebită în întreaga economie a operei autorului. Chiar dacă n-ar mai fi fost şi alte scrieri, tot ar fi meritat să capete, în timpul nostru, o relevanţă particulară care i se cuvine din plin.
Darie Magheru. Trasee tragice... este o carte scrisă cu multă eleganţă. Stilul critic al autoarei are o anumită urmă de stil literar, de scriitor, nu de critic, folosit însă cu parcimonie, atât cât trebuie unui critic să devină mai subtil, mai rafinat în scriitura sa. Toate aspectele elocvente ale vieţii şi operei lui Magheru au fost aprofundate şi puse în lumină cu foarte multă rigoare.
ROMUL MUNTEANU

Disocierile subtile, comparatismul, discursul elegant şi documentat, atingerea scopului propus, precum şi o permanentă sugestie, de bună factură, a participării constituie atuurile acestei cărţi destinate să readucă în atenţia criticii şi istoriei literare scrisul lui Darie Magheru. Oportunitatea unei asemenea cercetări se revelează de la sine, izvorâtă din responsabilitatea faţă de trecutul literar mai apropiat sau mai îndepărtat.
OVIDIU MOCEANU

Prin formularea şi expunerea unor „trasee tragice", de la Sisif la Pygmalion, doamna Stroe nu urmăreşte „o asociere valorică" între Darie Magheru şi Albert Camus, Franz Kafka, Bernard Shaw, ori Lucian Blaga sau Marin Sorescu. /.../ Intenţia este de a urmări modalităţile prin care mituri, teme şi motive frecvent întâlnite în literatura universală se reflectă cu un anume coeficient de originalitate în literatura europeană a veacului anterior, dar şi în proza şi creaţia dramatică postumă ale scriitorului braşovean.
ION BĂLU

... efortul de a redeschide dosarul scriitorului braşovean, al unui scriitor prea devreme uitat, şi abilitatea autoarei de a-l aşeza pe acesta într-un circuit mai mult decât onorabil pe temeiul prezenţei miturilor fundamentale ale literaturii europene merită remarcate. Există o intensitate a stilului şi o exuberanţă a demonstraţiilor care se explică prin pasiunea reală a autoarei pentru temă, pasiune care, tot ea, dă coerenţă şi pregnanţă lucrării.
EUGEN NEGRICI