DANIEL DRĂGAN * CONTINENTUL WHITMAN
VERSURI 10.00 RON |
 |
Continentul Whitman(fragment)
60
eram aici sau eram acolo
pământul era amețitor de rotund
se legănau între țărmuri oceanele
sentimentele flotau cu un sunet profund
nu venea de nicăieri un indiciu
un reper geografic recunoscut
meridianele erau supărător de imaginare
numărătoarea se lua mereu de la-nceput
coborâsem pe o câmpie uscată
cu iarba pălită și ciulini adormiți
te-am chemat lângă o cărare uitată
călcată de copite și de focuri fierbinți
între noi era un continent sau doar o părere
clopotul unei biserici a sunat chemător
nu era nicăieri o așteptare mai dură
sau un traseu pentru suflet ocolitor
câte nopți câte zile câte luni și câți ani
risipiră fluturașii de păpădie
ai unor speranțe secrete și câți
s-au spulberat în câmpie
printre frunze căzute demult
strivite de geruri și vânturi barbare
sporii-nchideau în micuțe cochilii
semnele unei lumi viitoare
eram acolo sau eram poate aici
între două oceane balansându-mi tăcerea
cum între sporii neștiuți și uitați
se balansează in aeternum puterea.
61
bătrânul care s-a oprit pe Booklyn
să numere stelele de pe cer
și stelele de pe steag
nu-i un pribeag
ci mai statornic decât constelația Lyrei
mai zgârcit decât Cassiopeia
îndeasă în buzunarele largi
ale paltonului din păr de cămilă
anii unui secol și cheamă
pe bărbații și femeile continentului nou
să vadă vapoarele pe sub poduri trecând
ca și acum aducând depărtările lumii cu ele
bărbatul acela e astăzi
la fel de tânăr și la fel de bătrân
anii din buzunarele lui burdușite
sună ca niște monede de aur curat
pe care nimeni nu le aruncă risipei
așa cum o națiune nu aruncă-n deșert
anii sau veacurile vârstelor sale
el cheamă și astăzi bărbați și femei
traversând riviera
să vadă balansul vapoarelor grele și lungi
care țin în calele lor prizonier depărtarea
și scânteile focului ce le mână în lume
crepusculul zilei pune aur curat
din aurul buzunarelor sale
pe toate steagurile catarg la catarg
steaguri venite cu vântoasele mării
din toate depărtatele țări
din toate porturile unde bărbați și femei
numără asemenea stele cerului
Bărbatul acela la fel de cărunt
astăzi ca și cu un secol în urmă
proiectează pe zgârie-norii semeți
pe crevasele în care străzile
și bulevardele se încrucișează perfect
o pătrunzătoare privire
insolita lumină solară
a unui crepuscul mereu repetat.
62
și iarăși bărbatul acela
de teamă că am uitat
sau că s-ar putea să uităm
ne strigă de pe cheiul atlantic
să punem deasupra tuturor filosofiilor lumii
dragostea între bărbat și femeie
între părinți și copii
dragostea între oraș și oraș
între țară și țară
și strigătul lui uriaș
se desfășoară în marea de steaguri
ale națiunilor lumii
ca-n velele vapoarelor pornite
spre mileniul nou
63
salut Walt Whitman salut
de la fiecare om al planetei
mâna ta întinsă așteaptă
o strângere caldă
oceanele care se zbat
în uriaș sufletul tău
pădurile care fereamătă
și preeriile scânteind
în lumina solară
cascadele descărcând
pe pământul uscat
prospețimea umidă a vieții
arama deșertului
pe care vipia zilei se risipește arzând
în privirile tale toate se-adună.
64
ca un vapor uriaș
se ridică în slavă Airbus -ul
să mai poată cuprinde odată
continentul de pe care la fel
de tânăr și la fel de bătrân
Whitman ne face cu mâna.
REPERE CRITICE
Daniel Drăgan este primul poet român contemporan care investighează liric straturile de suprafață ale spațiului american, în căutarea spiritului său de adâncime.
Continentul Whitman reprezintă tot ce am citit mai izbutit estetic, în poezia română actuală, prin gravitatea sunetului și profunzimea mesajului său liric, capabil să unească, figurativ vorbind, continentele între ele, în fața barbariei care asediază hotarele civilizației umane și credința în Dumnezeu
M.N. Rusu (2002)