Introduceţi termenii de căutare Trimiteţi formularul de căutare

Web edituraarania.arania.ro

 

ROMAN 10.00 RON Formular de comandă

Citiţi un fragment din carte

 

 

Cartea sorţilor (fragment)

Pentru că sunt doar un personaj de roman, nu mă pot adresa ţie altfel decât în scris. M-a făurit Radu Tudoran, în romanul său Toate pânzele sus! un roman fără pretenţii, pentru adolescenţi, şi mi-a dat numele de Pierre Vaillant, prietenul pierdut, niciodată regăsit. Ştiu cum mama ta, când aveai numai şase ani, ţi-a citit cartea, în fiecare seară câte un capitol. Astfel ai ajuns să te ataşezi de mine şi ataşamentul tău a durat până în momentul de faţă, când ai douăzeci şi patru de ani. Optsprezece ani de convieţuire nu e puţin. Mi-ai dăruit majoritatea nopţilor tale când, în reverie, mă chemai pe nume, monotonia zilelor pe care doar eu o întrerupeam, visele secrete ale fiecărei fete. Este dorinţa oricărui personaj scris să ajungă real, iar eu am fost real pentru tine în tot acest timp. îţi scriu acum doar pentru că este vremea să ne despărţim. Dar înainte de aceasta, aş vrea să-ţi povestesc despre mine, pentru ca destinul meu să fie pentru totdeauna închis şi tu să nu poţi reveni asupra lui. O prietenie atât de îndelungată cu un om ireal poate fi periculoasă. La excelenţa mea n-a ajuns nici unul dintre iubiţii tăi pasageri şi, după o confuză şi dureroasă derută, te-ai consacrat de aproape patru ani de zile singurătăţii şi mie. In clipele tale de zbucium şi boală mă numeai simplu, Domine, realizând într-un mod inconştient că îţi dominam viaţa şi că, dacă la început tu mă rupeai din roman şi mă trăgeai în realitate, ai sfârşit prin a fi tu cea smulsă din real şi captată în imaginarul pe care eu îl manevram.

Niadi, după cum ştii, m-am născut la Saint-Malo. Ai căutat această localitate pe hartă şi ai găsit-o, cu triumful copilăresc că există, că este un lucru real, palpabil, şi aceasta ţi-a adâncit sentimentul că eu însumi aş putea fi real. Cunoşti şi ziua mea de naştere: 8 august 1842. Mi-ai sărbătorit ziua în fiecare an, rupând câte o floare din muşcatele de pe pervazul bucătăriei şi aruncându-le pe pământul reavăn al ghivecelor. Această mică ofrandă, adusă ca unui zeu, m-a emoţionat întotdeauna. Eram un personaj obscur într-un roman obscur. îmi dădeai viaţă şi deveneam complet operant în destinul tău. M-a bucurat mai ales la început când eram încă destul de naiv pentru a nu-mi da seama ce chin va însemna aceasta mai târziu pentru amândoi. Ştiu că la nouăsprezece ani ai gravat pe o verighetă de argint numele meu şi al tău, cu datele de naştere, omiţând totuşi anii, poate pentru a nu fi deranjată, în iluzia ta, de anacronismul celui al apariţiei mele pe lume. Era acest fapt o dovadă de iubire, dar tu m-ai iubit de la început, de la şase ani, şi am vanitatea de a şti că pe nici un bărbat real nu l-ai iubit cu atâta patimă şi fidelitate. La început, puţin mi-a păsat că te fur vieţii şi adolescentelor iubiri; eram mândru: o fată mă scosese din anonimatul meu (şi în carte sunt doar un personaj epi­sodic) şi făcuse din mine idiolul visurilor sale virginale.

Deci. m-am născut într-o familie de marinari şi constructori de corăbii. Ştiu că aceasta te-a atras la Nik, un muncitor la şantierul naval din Mangalia, relaţia din care te-ai retras destul de repede, înainte de a se complica. Era blond, cu ochi albaştri, ca mine, şi îndeajuns de necunoscut pentru a părea misterios. Aţi petrecut împreună o seară magnifică pe malul mării, la 2 Mai, cu o lună plină răsărind rotundă şi maiestuoasă deasupra apei. După cum vezi, nu sunt deloc gelos. Cel care-ţi stătea alături şi te încălzea cu braţul său eram, de fapt, eu. Ajunsă la Suceava, (mai ţii minte" Era al doilea an al tău de facultate) l-ai bombardat cu scrisori. Erau scrisori de dragoste trimise unei ficţiuni. Când le reciteai, în liniştea camerei tale, înlocuiai uneori numele Nik cu acela de Pierre Vaillant. Aceasta era destul pentru a-mi linişti susceptibilităţile. Ai întrerupt brusc avântul epistolar şi nu i-ai mai dat bietului băiat nici un semn de viaţă. Te-ai consacrat cu totul mie.

Am urmat Politehnica la Paris şi am lucrat o vreme la săparea Canalului de Suez. Sunt detalii din viaţa mea cărora nu le-ai acordat niciodată importanţă. Nici pentru mine nu au o semnificaţie deosebită. Exist în măsura în care mă faci tu să exist şi cu bagajul de viaţă pe care mi-l acorzi tu.

La şapte ani m-ai vizualizat prima oară, însă în doi timpi: ai văzut filmul realizat după cartea autorului meu, Radu Tudoran. Eu eram interpretat de Ion Dichiseanu şi prestaţia

lui nu te-a mulţumit deloc. Rămăsesem în continuare fără chip pentru tine. L-am căpătat puţin mai târziu, într-o seară, când m-ai văzut aievea în faţa ochilor, înalt, subţiratic, blond, cu trăsături poate prea apăsate, într-un halat albastru, spărgând alune pe şantierul pe care construiam corabia mea L Esperance. Caracterul familiar, paşnic, al îndeletnicirii mele te-a deconcertat o vreme. Aveai o imagine mai măreaţă despre mine. Era doar o viclenie a destinului. Firescul apariţiei mele te-a liniştit şi a împiedicat apariţia acelor anticorpi mentali care disting realul de ireal şi prin care orice personaj de carte sau de film este ţinut departe, închis în condiţia lui de ficţional. Astfel ţi-am invadat dintr-o dată

conştiinţa şi am rămas acolo până acum. Ţi-era de ajuns să te întinzi seara în patul tău de copil încă pentru ca eu să apar, chemat de gândurile tale. Vorbeai cu mine şi îmi inventai răspunsurile cu o dexteritate pe care, în alte condiţii, aş fi invidiat-o. încetul cu încetul ţi-am devenit indispensabil. Pe atunci eram fericit. Fericit ca un copil care ar deveni pe neaşteptate, conştient că se naşte. încetam să mai fiu ficţiune. Mă întreb cum ar fi primit Radu Tudoran vestea metamorfozei într-o fiinţă vie a personajului unui roman [...]