DARIE MAGHERU * CĂRĂMIDA CU MÂNER

ROMAN

prefaţă de Mona Mamulea

10.00 RON

Formular de comandă

Citiţi un fragment din carte

Cuvânt înainte:

Deconstruirea postmodernistă a lumii sau criza referinţei (Mona Mamulea)

Repere critice

Cărămida cu mâner (fragment)

prologul cu îngeri

da. i se întâmplase cu un fel de predicator ambulant. „trecut de prima tinereţe, nu prea înalt, ochi albaştri şi barba castanie, cam rară...” precum a declarat la circă _zicea ea_ numitul el greco, fotograf pe bulevard, care în urmă cu nişte ani îl pozase pentru buletin... şi ar fi fost „de prin părţile nazaretului, fiu de dulgher, dulgher şi el. însă n-a profesat niciodată...” şi aici alta făcea aluzie la denunţ _al lui iuda_ iuda cu care logodnicul ei avusese cândva un incident destul de neplăcut, penibil chiar, şi terminat prost pentru amândoi!... pe iisus l-au răstignit, până la urmă, pentru activitate antistatală _ sau ceva în genul ăsta!_ şi ea în momentul de faţă se află văduvă la ploieşti – unde s-a întors ca să nască!...

toate cele de mai sus inspectorul le afla prin uşă, uşa de placaj a şifonierului său zidit – căruia i se blocase iară broasca. mereu când intra buzna la ignat ce _emoţionat sau ameţit din alte pricini!_ grigore grigore încurca uşile în hol!

în situaţia dată, să vorbim despre stupoarea inspectorului ar fi cu totul deplasat. îl ştia pe grigore grigore de vreo zece ani şi debutul viitoarei lor prietenii l-a obligat _din prima secundă_ să nu se lase surprins de nimic din ce ar zice sau ar face contabilul de atunci – jurisconsultul de mai târziu...

faptele fuseseră cam acestea:

absolut degajat şi complet neconformist, grigore grigore, atunci, rostindu-şi numele, nu întinsese dreapta cu palma deschisă, cum se obişnuieşte, pentru a o strânge pe a celui cu care tocmai faci cunoştinţă – ci îşi pronunţase la urmă numele, după ce de la balconul aproape gol al cinematografului „selene” _se rula în august o peliculă e drept avându-i protagonişti pe stan şi bran dar cu geografia plasată nefericit la ecuator!_ grigore grigore, aşadar, escaladând scaunele spre rândul întâi, era cam miop, ba şi urmărind acţiunea filmului – destul de palpitantă, trecuse în acelaşi stil, cu aceeaşi nonşalanţă şi peste balustradă, în stal_ balconul era la vreo cinci metri înălţime_ direct pe umerii lui ignat ce!...

prietenia lor s-a cimentat definitiv în cele şase săptămâni următoare când grigore grigore îl vizita zilnic la spital. mai precis -, în primele patruzeci de zile, pentru că ultimele două de gips ale inspectorului s-au suprapus perfect pe primele două ale lui grigore grigore care _se brodise fie şi marţi şi în treisprezece!_ luase drept portar statuia de bronz a lui hercule în mărime naturală, depusă orizontal pe dale, la intrare, în aşteptarea furgonetei de la primărie care s-o transporte în parcul cultural lipsit de asemenea podoabă şi _de altfel_ deplasată printre bolnavi şi infirmi, ba chiar dăunătoare moralului lor, cum decisese în urmă cu vreo lună proaspătul director, un tânăr sobru cu diplomă din franţa.

grigore grigore _cum am mai spus_ se repezise să-îl ridice... „se repezise” e un fel de a vorbi, pentru că îl apucase de ceafă cu grijă filială şi îl săltase destul, gândind în sine că sunt al dracului de grei ăştia, leşinaţii, când pe un „ce faci, domnule?” cumva, a la paul robeson _pedala aparţinându-i portarului real, venit din spate_ grigore grigore şi-l scăpase pe hercule cu creştetul metalic peste laba stângă a piciorului său de simplu contabil, încălţat cu sandală romană!...

nu. ar fi cu totul deplasat să vorbim despre stu-poarea inspectorului ignat ce. şi fără temei. da!

dar _în cele din urmă_ închizătoarea a cedat. odată cu uşa de furnir şi cu grigore grigore care se opintea de pe dinlăuntrul dulapului zidit!...

după ce ignat şi-a strâns cioburile oglinzii veneţiene, a adunat şi resturile mobilei de hol _tot o amintire din italia_, trecând la grigore grigore – căruia a încercat să-i scoată de pe cap pălăria eden gri, izbutind parţial...

pălăria fusese aşezată pe cuier de către bunic în războiul din şaptezeci-şişapte, imediat după încetarea ostilităţilor şi până azi stătuse neclintită acolo _precum şi umbrela!_ pentru că bunicul, aplecându-se aproape imprudent de mult prin fereastră să urmărească parada ostaşilor victorioşi, nu mai găsise energia necesară să urce la loc două etaje şi s-au văzut nevoiţi _ei, vecinii_ să-l înmormânteze pe spezele lor după trei zile de aşteptare zadarnică a unei iniţiative din partea lui sau a unei luări de atitudine din partea familiei, pe atunci dispersată cu căruţa – la caracal!

umbrela _cortelul!_ se poate să fi dispărut mai demult... inspectorul nici n-a prea căutat-o! era prea ocupat să îi oprească hemoragiile şi să îl tamponeze cu iod pe grigore grigore, care _atunci când şi-a revenit pe deplin, întins comod în cadă_ şi-a extras cu destulă dexteritate din lobul urechii stângi o ultimă aşchie de sticlă, colorată în roşu pompeian, de forma unei lănci şi având pe puţin şase centimetri lungime... a privit-o, mut de admiraţie, cu ochiul drept _celălalt nu se deschidea, deocamdată!_ şi a exclamat:

ah!... cristal de murano! apoi: ce vremuri acelea, domnule, ce vremuri!... între timp inspectorul ignat ce îşi trăsese aproape de cadă şi sub chiuvetă scăunelul pentru descălţat cisme, tot o relicvă de familie, îşi aprindea prima havană a zilei!...

grigore grigore şi-a depozitat în buzunarul de sus, de dinafară, al sacoului ciobul preţios, învelit cu o bucată de cravată, neomiţând să se justifice:

aduce noroc!... apoi, a aprins şi el o havană, suita ultimă de acţiuni fizice nesoldându-se cu vreun accident!...

aşa că, a continuat grigore grigore, aşezându-se mai bine în cadă şi pipăindu-şi borurile tari, gri, de pălărie edan, dar acuma fără calotă şi rămase asupra lui ca un fel de nimb căzut pe urechi, parcă menţinându-se acolo de la o vârstă fragedă – când craniul i-ar mai fi fost în creştere... aşa că, a continuat el, trebe să o internăm!

pe cine?... s-a interesat prevenitor ignat ce.

cum, pe cine?... s-a mirat grigore grigore. şi după o pauză, în care timp îl măsurase şi îl cântărise pe inspector, îl măsurase şi îl cântărise cu unicul ochi disponibil deocamdată şi transformat în acest scop într-o linie orizontală: lasă-te, domnule, de băutură că ajungi rău!... şi, iritat de-a binelea: păi, cu ce dracu te-ndeletniceai când îţi povesteam eu din şifonier întâmplarea cu alta?

cum, cu alta?... a mai tras o pufăitură, calm, inspectorul.

asta-îi bună! a izbucnit grigore grigore, sărind, sau încercând să sară în picioare, dar alunecând imediat aproximativ la loc... însă nu atât de imediat ca să nu îi rămână timp să răstoarne cu umărul policioara de faianţă pe care se aflaseră cu o secundă mai devreme, şi nu se mai ştie când, ustensilele de ras, de spălat pe dinţi, de depilat, de pieptănat, alifie împotriva transpiraţiei şi aşa mai departe, care _în cădere_ s-au plasat cu zgomot infernal şi nu toate deodată pe cimentul băii – între linoleum şi perete!...

nu-îi nimic!... l-a consolat ignat ce, într-un târziu. tocmai îţi ceream să explici care nazaret. cătunul din moldova, sau...?

păi, vezi? a jubilat grigore grigore, dar n-a mai sărit. încercase, dar n-a mai putut... inspectorul _de-un timp_ aşa, să fie, îl apăsa cu stânga pe umăr!... păi, vezi? a reluat grigore grigore. mă urmăriseşi, aşadar?!... apoi: bineînţeles că alta - spiritistă... “spiritualista”, că aşa le place să-îşi zică! şi cum ignat ce îl privea, pufăind, a forţat explicitarea: actriţa... „crimă în tempera”... s-a stricat la cap, domnule! şi de data asta. integral!... da! stă pe servantă în pielea goală de vreo două săptămâni, la căpătâi cu un pantof de antilopă, negru, dermata, trei biscuiţi hidrofili, de campanie, şi cu cotul burlanului argintiu de la soba de bucătărie – toate unse din belşug cu gem de nuci verzi _specialitatea casei_ şi învelite pios, cică „sfintele moaşte”, în faţa de masă, a doua, roză, din cele de olandă, de dousprezece persoane!... dar asta n-ar deranja pe nimeni dacă _începând de sâmbătă_ nu s-ar fi sfătuit în „rămasă gree, cu purcedere de la fiul” ceea ce trebe să recunoşti!_ este, oricum ai lua-o, destul de absurd!...

aha!... a zis ignat ce, încep să înţeleg!... şi, după aceea: rămâi liniştit!... în starea de surescitare în care te afli, explicabilă desigur, e bine să stai pe loc!... aduc coniacul aici, dacă îmi făgăduieşti să nu te mişti. cu toate că... şi, privind în jur prin baie şi dincolo de uşa deschisă, în hol, a oftat... însă, mobila din sufragerie şi din dormitor e a neveste-mi... dacă pierd divorţu'... trebe să i-o predau intactă! ba, şi dacă-îl câştig - jumătate tot i se cuvine... stai liniştit aici!... noi n-avem timp şi nervi acuma să stabilim exact care ar fi jumătatea mea!...

perfect! a zis grigore grigore. perfect! da', caută şi nişte pantaloni... ceva de vară. poate să fie şi doc... din ăştia mi-a rămas numa' cracu' stâng, şi la mine pe palier sunt câteva fete bătrâne – al dracului de curioase!... nu. de cămaşă nu-i nevoie... îmi petrec reverele de la haină! sunt întregi, bag de seamă. da! apropo, stai!... vezi şi de ceva... un foarfec de tăiat viţa de vie şi trandafirii... sau de tuns oi. e bun şi ăla, ce să-îi faci? pentru...

ştiu! a zis inspectorul. temperează-te! îţi rezolv eu şi cu pălăria eden-gri _vorba vine „eden”, că pe vremea aia eden nici nu se născuse!_ fostă a colonelului în retragere vasile ce ignat, din războiul de independenţă... stai liniştit!

între timp – n-a sunat telefonul!...

inspectorul s-a întors cu două căni cu rom. coniac era prea puţin – pe fundul sticlei! a aruncat, mai târziu, peste resturile din hol borurile pălăriei acelui veteran. mai târziu, pentru că reuşiseră să le extragă deabia după ce n-a mai fost nimic tăios în casă... „zăceau“ pe jos rupte două cuţite solingen, un foarfec din aceeaşi fabrică, un briceag în formă de peşte, plus lingura de pantofi şi cele patru lame „astra”!... ideea a fost a lui grigore grigore. tot a lui! şi-a trecut o sfoară în sus, pe după urechea stângă, şi ungându-şi bine capul cu ce conţineau două cutii pentru ceară de parchet _marcă indescifrabilă din cauza ruginii!_ au scos nimbul, nu fără mici dificultăţi, ca pe o verighetă – dintr-un deget umflat...

şi, cum îţi spuneam... reluă grigore grigore. trebe să o internăm!

înţeleg! a zis ignat ce, făcând cu cana gestul ciocnitului. înţeleg... dar n-am acumulator.

ieşim la drumul mare!... a încercat grigore grigore, după ce reflectase câteva secunde. că nici tren n-avem, până mâine!...

e o idee, însă... şi inspectorul a mai sorbit o dată.

nu se poate să mă laşi singur! s-a speriat grigore grigore. şi, pe urmă, tu ai un ascendent asupra ei...

ştiu!! a zis inspectorul. ştiu. e în regulă!

* * *

cam pe la cinci erau pe şoseaua naţională, prin dreptul fabricii de bere. grigore grigore se schimbase vestimentar... fetele bătrâne _din fericire_ de vreo câteva luni dormeau dupăamiaza... „face bine la ten” – le sfătuise medicul de circumscripţie, înduplecat de colocatari, care astfel se puteau întoarce de la slujbă şi sta la masă şi ieşi la film _eventual_ cu soţiile, sau logodnicele, sau cu şiaşamaideparte ale lor – fără primejdia unei anchete sociale pe palier, chiar dacă efectuată numai din ochi!...

dar, treceau foarte puţine maşini. aproape nici una!

ce dracu or fi făcând ăştia acasă, domnule? la o asemenea oră... grigore grigore turba!

ăştia cu automobil proprietate personală?! a subliniat ignat ce, fără să se tulbure. şi, tot el: li s-or fi gătat acumulatorii...

eh! a zis grigore grigore, într-un timp, scrutând concentrat _cu ochiul valid_ capătul din zare al drumului. eh! e bun şi un camion... fă-i tu semn. că eu... cu tăieturile şi umflăturile şi plasturii ăştia, pe ăi de-au trecut mi-a ieşit să-îi sperii numa' _erau în viteză_ da' mă tem că pe ăsta _are vecinicia în faţă, după cum vine!_ mă tem că pe ăsta îl păleşte boala copiilor când m-o vedea... şi ne mai şi calcă, dracului!... fă-i tu semn! eu am să ridic picioru' stâng pe morcov şi mă închei la sandală – spre timişu' de sus!...

da' nenorocit mai merge! a zis iară, după altă vreme, grigore grigore – măturând cu privirea _printre picioare_ şoseaua cu plopi până la Braşov.

încărcătura! a zis inspectorul.

mai ştii? a zis grigore grigore. o fi porţelan!

sau... oglinzi veneţiene! s-a hazardat inspectorul.

n-aş prea crede! a zis grigore grigore, pipăindu-şi obrazul. ce? alea-s pe toate drumurile? în cantităţi industriale şi să le transporţi cu orice hodoroagă?... n-aş prea crede!

da! _a zis ignat ce_ nici eu!

şi maşina s-a oprit _cu toate că mergea aproape la pas_ după ce trecuse binişor de ei.

până la ploieşti... prietenul meu a avut un accident. eu sunt... şi inspectorul ar fi făcut uz de legitimaţie, în ultimă instanţă. dar, numai în ultimă instanţă!...

grigore grigore îşi peria de zor genunchii cu mâneca stângă şi în aşa fel plasat lângă uşa deschisă a camionului că nu i se vedea mai mult decât spatele, de la mijloc în jos, şi ca privit dintr-un avion de pasageri – imediat după decolare!

urcaţi... a zis şoferul.

în cabină, grigore grigore a îngăimat şi el un mulţumesc, dar spre în afară!... începuse tocmai să numere mental, prin geamul portierei, muşuroaiele de cârtiţă dinspre dâmbul morii... ce se mai înmulţiseră, domnule, ce se mai înmulţiseră!...

ford! a costatat inspectorul – prin dreptul proprietăţii tatler, citind pe tabloul cu aparate de bord.

da! a mormăit şoferul, prin dreptul fabricii de teracotă.

opt cilindri! nu s-a lăsat inspectorul, pe când depăşeau sanatoriul de boli nervoase.

da! a răspuns şoferul. intrau in timişul de sus!

avem şi noi la... ignat ce a înghiţit. câteva care...

da?... pauză şi serpentine. acum, mergeau chiar la pas...

încurajat de nota oarecum interogativă a acestui „da”, ultimul, _putea fi interpretat şi astfel!_ ignat ce s-a aventurat: trebe să aibă peste... trei sute de mii...

nu! a răspuns şoferul prompt. şi _spre surprinderea lui ignat ce_ după zece minute – încă o dată: nu!

aha!... a găsit soluţia cu vădită încuviinţare, inspectorul. aha! încărcătura!...

aici, grigore grigore nu s-a mai putut stăpâni. dar, a avut prezenţa de spirit să nu abandoneze poziţia care-i înlesnea număratul muşuroaielor: parcă transporţi şaptezecişitrei şaptezecişipatru _ouă de colibri_ şapte-zecişicinci, şaptezecişişase! _neambalate_ şaptezecişapte!_ domnule!

da... într-un fel... s-a relaxat mai târziu şoferul.

şi, după vreo ore, au intrat în predeal nu s-au scurs nici zece minute şi ieşeau deabinelea din predeal! când, mai jos de unde e azi viaductul, un colos pe trei osii şi „gabaritul depăşit” i-a silit să oprească lângă şanţ, în faţa grămezii de pietriş care ocupa _fără vreun scop precis, până în acel moment!_ o treime din partea carosabilă...

dieselul _ce-o fi fost_ a oprit şi el... şi atunci camionul cu ignat ce, cu grigore grigore şi cu şoferul lor a început _dar, fără vreo aparenţă de primejdie; şanţul nu era mai adânc decât un femur de adult, înclinat, femurul, la patruzecişicinci de grade!_ a început să se angajeze _aşa, lin_ pe roata din spate!

...grigore grigore tăcea, în aşteptarea iminentelor muşuroaie de cârtiţă dintre predeal şi azuga. inspectorul ignat ce tăcea profesional, şoferul... când, iată că ipochimenul de la volan începe să delireze un straniu cuplet _crispat dar pălit de o neaşteptată logoree!_ cam în maniera interpretativă a ritualului catolic, deci cumva ca acel: „a-ve-ma-ria-ma-ter-deii...” dar cu text în românească sadea: „dumnezeule-maredumnezeulemaredumnezeulemare...” alb, uniform, impersonal şi toată chestia având corolar _abrupt, viril!_ un singur cuvânt rostit cu timbrul umbrei din hamlet – varianta lawrence olivier: „nitroglicerina!”

...cum ignat ce în liceu fusese cotat ca foarte bun la chimie şi până astăzi _pe de altă parte_ în ciuda celor patruzecişicinci de ani, sărbătoriţi cu rigoarea obişnuită la data de doisprezece august curent, avea şi reflexele intacte... cu viteza luminii a trecut prin portieră _închisă anterior, smulsă după!_ spre în spatele celui mai apropiat copac!... însă, fără a neglija să precizeze în preclipa demarării: înţeleg! cu acel calm obişnuit al său!...

când şi grigore grigore a înţeles _niţel şocat de plecarea inspectorului care se produsese cam... printre el!_ când, deci, a înţeles însfârşit – era mult prea târziu...!

fordul de opt îşi terminase patinarea!

hei!... da, da. voi, aceştia de pe „alba-lux”!... a strigat un tinerel, sărind sprinten din cabina dieselului cu gabaritul depăşit. cu voi mă întreţin! şi, apropiindu-se: ce-aţi rămas aşa, de parcă vi s-a arătat mamamare – când o pusese la nud suflul americanilor în al doilea bombarda-ment!?... hai cu tata! curaj!... şi, ridicând piciorul pe scară la ei: vă deshumez cât ai spune madagascar, sau cibernetică. la alegere. la liberă alegere!... apoi, mucalit-confidenţial, celui de la volan: fă-te cu-un dorn, bătrâne, că persoana de pe bidonul de visavi posedă cablu, da cu inel la minus infinit. şi n-ai cârlig la el, ai tot inel şi mata!... iar lui grigore grigore: capul sus, frumosule, toate trec... nevasta cui ţi-a grăpat aşa de corect _în toamna asta_ lotul idividual de deasupra gulerului?... şi, cu falsă admiraţie: da, da. mână de femeie. se cunoaşte!... şi s-a aşteptat la răspuns de la cele „două manechine din vitrina fordului”, cum gândea cu duioşie despre ei în chiar acel moment. a tras otgonul de oţel, l-a ajutat _galant!_ să coboare pe vărul celei goală pe servantă şi rămasă de sâmbătă grea cu dulgherul care nu profesase niciodată, i-a pus în mână pironul şi l-a dăscălit, dar nu înainte de a remarca trist: unul din taţi l-ai avut somnambul şi s-a potrivit să fie tocma cel vinovat de matale... lasă, nu pune la inimă! trece şi asta... asta în sensul de viaţă!... uite: ţii cuişorul cu buricele degetuţelor, până întind cu bine sforicica şi pe urmă... eşti liber ca un scatiu major să visezi şi restul hergheliei verzi de pe peretele răsăritean al garsonierei matale cu lună la discreţie!... da' n-ar strica _pe la al treilea cal!_ să te tragi ninţeluş mai departe dintre maşini, aşa, pentru orice eventu-alitate!... în orice caz , eu îţi făgăduiesc să aştept până apune soarele!... şi, bătându-l pe umăr_ mai-mai să-l facă grămadă hai cu tata!...

încet!... cât mai încet... te rog! te implor! şi... fără nici un fel de smucitură! a articulat _cu vocea în genunchi_ stafia de la volanul fordului de opt. ştii... altfel... încărcătura! şi, ajuns aici, s-a înecat definitiv - cu propria-i limbă!

Ia te uită! să vezi şi să nu crezi!... va să zică, şi dumneata vorbeşti prin somn!... hahaha! îmi ziceam eu că trebe să fim cel puţin doi pe mapamond! ...hahaha! munte cu munte se întâlneşte – da' mite om cu om!?... folcloru' domnule, folcloru' e baza! şi apoi, jucând „serios”: hai că m-am prins. e-n ordine!... deci matale eşti ăla care vehiculezi curcanii despre care am auzit că în gai un gospodar miop i-a îndopat _în loc de grăunţe cincantine_ cu proiectile mauser de douăzeci de milimetri!? e-n ordine, bătrâne domn! şi urcat a fost!

dar, în clipa când cablul urma să se-ntindă, grigore grigore _de frică, să trăiţi!_ a scăpat dornul şi dieselul marşariera în gol.

până să apuce tinerelu' să-l aspostrofeze cu „ce-mi făcuşi, drăguţă? mânca-te-ar tata! că neajutorat te mai ivişi din... mi-e şi ruşine să pronunţ de unde!” – inspectorul ignat ce _pierzându-şi orice rest de pudoare_ trata din toată capacitatea pulmonară cu parastase, grijanii şi născătoare pe o biată persoană în vârstă şi aparţinând cândva genului femeiesc, care persoană _cu un cocoş în dreapta şi cu un cuţit de bucătărie în stânga_ îi da ghes, încercând să-l urnească de după acel brad secular, pe ideea: taie-mi-l maică!... nu mă lăsa flămândă _cocoşul!_ că singură nu îs în stare... prea îl ştiu de mic!...

grigore grigore _înalt şi distins şi rasat şi trepidând mărunţel până la imperceptibil pentru nişte neavizaţi!_ repetă de încă trei-patru ori scena cu dornul, scena care îi ieşea până - doar până la prima replică a cablului... când _de frică, să trăiţi!_ scăpa din mână cuişorul, spre hazul nebun al tinerelului care iar marşariera în gol!...

inspectorul ignat ce _în vremea asta_ din dosul acelui brad, pentru că pensionara de la adas se lăsase în genunchi lângă el, în faţa copacului şi înfipsese cuţitul în pământ aşa că avea mână liberă, cu care trecuse la fapte, încercând să îl extragă de după trunchi... inspectorul deci, pe un fel de automatism nervos, improviza înjurături tot mai inedite, având ca bază mineele... însă, cu degetele înfundate în urechi şi creştetul una cu scoarţa bătrânului molid!...

şoferul de pe diesel se îngrăşa de râs „văzând cu ochii” şi pentru că începeau să se bulucească tot soioul de vehicule de sus în jos şi de jos în sus, din amonte şi din aval şi să pârâie şi să ţârâie şi să cârâie şi să hârâie, din toate clacsoanele...

când, după a patra sau a cincea ratare, asupra lui grigore grigore pogorî lumina înaltului îşi smulse un ciorap, cu sandala romană cu tot, şi îmblederi bine cu el pironul şi îl înţepeni bine prin amândouă inelele! şoferul laconic se albise până la oase. maxilarul de jos îşi dobândise independenţa şi ricoşa des din celălalt... iar el, şoferul, nu mai avea ce să transpire – pietrificat pe volan!... şi, grigore grigore _înalt şi distins şi rasat până la întinderea cablului!_ ţâşni dintr-o dată în arc spre lizieră, asemeni unei pantere negre care a călcat simultan în toate patru pionezele numărul doisprezece!

da, da!...

şi, când odgonul de oţel vibră, dieselul a smucit scurt şi _în hohotul colosal al şmecherului de pe „gabaritul depăşit”_ baba şi şoferul numărul unu, şi cuţitu' şi şoferul număru doi, şi cablul şi cocoşul şi şoseaua şi jur-împorejururile pur şi simplu au explodat...

atâta tot!

al treilea război mondial

când cel de al doilea al lui sen haucă a găsit grenada ofensivă ostrogotă – era cam după şapte seara şi ploua...

tubul de beton de pe warthe _încă nu tăiaseră şoseaua spre poiană şi serpentinele aveau o raţiune care nu era numai a lor, cum se întâmplă de câţiva ani încoace de când ele _serpentinele_ sunt „în sine”, încep deci şi se gată, însă unde nu te aştepţi... îl abandonaseră doi inşi în salopete _şi macaraua_ de mult, foarte mult albastru _salopetele!_ şi nu se mai ştie de ce l-au părăsit...

grenada era [(lat. granatus „umplut cu grăunţe, cu material granulos”, milit.) mijloc de luptă format dintr-un înveliş, o încărcătură de explozie (sublinierea noastră) sau chimică (ibidem) şi un focos destinat pentru (ibidem) lupta apropiată sau pentru lupta împotriva navelor (ce sens mai are să subliniem?)... etc. conform dicţionarului enciclopedic român, 2, d-j, pagina 613, coloana trei roman, cuvânt 3] era, aşadar grenada, uitată lângă acel stejar (quercus sessiliflora) pe warthe, sau pierdută şi mai apoi uitată, sau _şi de ce nu?_ lăsată pur şi simplu cu vreun scop acolo de către un soldat vizigot din cel de al doilea război mondial, când toate scopurile militare au fost integral absconse şi când _în acest al doilea război mondial!_ s-a făcut dovada mai pregnant decât oricând că de la vercingetorix şi până în zilele noastre militarismul (prusac doar în ultimele secole!)declanşează războaie totale pe care _după un susţinut efort moral, material şi civil: ciungi, văduve, orfani cu tată în viaţă, recrutându-se dintre ambuscaţi (tatăl!) le ratează irefutabil... aşa că „nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă... [după cunoscuta lege din chimie a lui lavoisier (a.1. 1743-1794) care _lavoisier_ a contribuit la înlăturarea definitivă a teoriei flonisticului, el, în paranteză fie spus, se numeşte flogiston] totul se transformă!”

...dar dacă grenada era _sau nu!_ ofensivă şi îndeosebi gotică nu o să mai putem afla vreodată! e o simplă presupunere că ea ar fi fost aşa cum pretindeam la începutul relatării... pentru ca însă nu cumva să existe şi dubii în ce priveşte buna noastră credinţă, vrem să precizăm de pe acum că despre o grenadă fantezist doar s-ar putea insinua că e de provenienţă asiro-chaldeeană atâta vreme cât binecunoscutele popoare pe care le-am ales ca termen de comparaţie foloseau în nobilul scop de a se vătăma şi în ultimă instanţă de a se schilodi reciproc ori cu vecinii _tot nişte amărâţi de troglodiţi!_ bâta, suliţa, cărămida smălţuită – poate şi de aceea că pe teracota tehnicolor (spre deosebire de hârtia velină mată a zilelor noastre!) era dificil să transcrii în idiomele epocii nişte explozii!... cu limba de la ur – „grenadă ofensivă” e foarte posibil să fi ocupat [dacă ea, grenada (lat. granatus, umplut cu... etc.) ar fi fost cunoscută şi întrebuinţată implicit – de aici necesitatea ardentă de a fi descrisă pe teracotă!] câţiva metri pătraţi de pământ şi apoi ars, ba, chiar metri cubi, şi în concluzie mai mult decât expresia „bombă atomică” în prima bulă papală (pius al... da!) de după hiroşima! bulă în limba lui nero („şi-a făcut calul senator” era caligula!) imperator polisportiv, aşa că au respins indignaţi inventarea ei – şi din motivele enumerate... iar, până la urmă, îngăduiţi-ne să presupunem a fi fost etnic ariană _grenada!_ şi ofensivă (tot ea!) pentru că nu cunoaştem în împuţita de istorie a acestei planete cu nimic mai puţin împuţită (planeta!) o împrejurare când bestia blondă să fi procedat la un război mondial gratuit ... şi deci doar aşa – ca să se apere cu el!...

nu. să nu ni se obiecteze că această grenadă tot aşa de bine ar fi putut să fie anglo-saxonă sau direct transoceanică. nu!... la nivelul bussinesurilor _de la tirajele uzinelor ford şi până la accidentul recent, cel cu o mie de limuzine în paisprezece secunde!_ scara e diferită şi, in medias res, pe parcurs, pe parcursul celui de al doilea război mondial yankeii au venit în contact direct cu noi (lăsând la o parte guma de mestecat neambalată care o să apară prin ‘46-'47 şi brevetul pepsi) prin intermediul bombelor [de greutatea şi dimensiunile acelui porc purtat într-un coteţ automat de-a lungul ţării _apoi, şi de-a latul ei! _ care (porcul!) prezenta nişte vagi urme de cicatrici (urme de urme, deci!) acolo pe unde strămoşii lui obişnuiau _cât şi contemporanii de specie! ochi, picioare şi etc., dar pe sub piele diverşi şobolani îşi făcuseră adăposturi antiaeriene; piele acoperind (şorici!) o pătură de grăsimi insensibile iar intrarea, a spectatorilor – de data aceasta, se făcea contra unei monede de cinci lei zimţată şi cu efigia flăcăului ţării, destul de bucălat şi el, dealtfel!]... e drept – trebuiesc consemnate aici acele fâşii de staniol, un fel de beteală plutind diafan în aerul cald al amiezelor verii din ‘44, în timpul deci de după bombardamente şi menite _fâşiile de beteală!_ derutării unui soi de radar destul de primitiv pe care-l adoptasră bateriile antiaerienei _tot „drang nach osten!”_ ca să trecem uşor peste nişte obiecte de uz imediat într-o lume civilizată cum ar fi stilourile ce explodau cu falange, carp, metacarp, (mâna propriu-zisă) cu tot, când încercai să le oferi posibilitatea de a-şi etala însuşirile născute dintr-o tehnică cea mai prima-ntâi pe planetă!...

nu. grenada nu putea fi de provenienţă americană! să procedăm sistematic: ar fi fost suficientă o încărcătură de grenade (fie ele chiar ofensive – grenadele!) şi descărcată încărcătura peste obiectivul acela de chirpici încropit de munteni şi moldoveni necalificaţi (ca muncitori industriali!) în jurul fabricii de cuie costinescu pentru că în ziua întâia de paşte a unui an în care lui antonescu i s-a demonstrat că e _pe ideea: dă-te, bă, în mă-ta! şi tu te-ai făcut singur mareşal?_ un paranoic, după ce bombele americane de la cincisute de kilograme în sus nimiciseră „obiectivul” fortificat cu pământ, armat cu nuiele şi văruit până la urmă din ultima chenzină a ei şi svârliseră în aer priciurile strategice cu capacitate de război mărită_ ar fi fost destul deci o încărcătură de grenade pentru ca ion paisie al doilea (pe tac-su îl chemase popescu, nu paisie. dar nici ion) cu copilul său în braţe _de unsprezece luni copilul_ să ajungă până la bonloc, distanţă de aproape şapte kilometri, într-un timp pe care-l va jindui fără vreo nădejde încă mulţi ani după aceea zatopek şi în izmene (paisie al doilea) crăpate în faţă, cum se afla omul, şi nu tocmai curate când începuse tărăşenia dar urmat îndeaproape de către nevastă-sa fără cămaşe de noapte pe dânsa (muierea!) şi strângând la piept cu grijă _spre a nu îl vărsa!_ ţucălaşul celui mic, oliţa de zi şi de noapte a lui.

nu! nişte grenade _până şi ofensive!_ nu erau deajuns pentru aceasta!...

grenada trebe să fi fost nemţească şi pentru că în armata română de pe atunci _uitată, pierdută, folosită chiar!_ grenada se, fără discuţii, impută!

* * *

...cel de al doilea al lu' sen haucă prin urmare găsise o grenadă germană şi _după cum am demonstrat mai sus: ofensivă_ şi l-a strigat la poartă pe al lui drândănă pe cel mare şi a lăsat vorbă acasă la el, prin mezin, la modul „suntem la veronica, în coteţ!”, după care amândoi _cel de al doilea al lu' sen haucă (el poseda grenada şi încă nu i-o arătase!) şi cel mare al lui drândănă_ au urcat pe warthe unde au nimerit după o vreme tubul acela de beton părăsit (tubul!), dacă vă mai amintiţi, de către cei doi cetăţeni cu salopete destul de decolorate (şi macaraua!) şi au intrat (cel de al doilea al lu' sen haucă şi cel mare al lui drândănă) în el, în tub, pe brânci şi din direcţii diferite şi, când au ajuns faţă în faţă, au aprins lumânarea şi i-au desfăcut siguranţa (la grenadă) „ca să vadă cum se întâmplă pe urmă”... şi ea _grenada!_ a explodat!